vineri, 23 septembrie 2011


Istoria varzei murate


Varza murată este un aliment de bază al postului și al iernii, consumată așa proaspăt sau transformată în sarmale, garnituri, plăcinte sau rulade. Asezonată din belșug cu paprică, chimion și mărar,în perioadele lungi de iarnă, varza ne salvează de insuficiența de vitamine.
Construirea Marelui zid chinezesc (un șarpe din piatră desfașurat pe 1,5 mii de mile de-a curmezișul Asiei) a fost posibilă și datorită varzei murate, un aliment de bază în hrana sclavilor. Medicii chinezi recomandau ca muncitorii să fie hrăniți zilnic cu varză.
Varza pusă la murat, împreună cu mărar, leuștean, semințe de chimen și fructe de ienupar, dar și cu puțin orez și soia.
În urmă cu o mie de ani, din China rețeta a fost preluată de popoarele din Rusia, care aveau experiența în domeniu, punînd la murat ierburi salbatice.
Mai simandicoși, europenii au rămas cîtva timp în expectativă, jenați mai ales de mirosul murăturii, dar au capitulat în cele din urmă, apreciind-o la justa valoare. Un căpitan al flotei britanice, pe numele său James Cook, a introdus varza murată în meniul marinarilor de cursă lungă, salvandu-i astfel de avitaminoză.

marți, 18 ianuarie 2011

Nanotehnologia – era viitorului


Nanomașini, nanoclădiri, nanoorgane, într-un cuvînt nanotehnologii. Aceste microdispozitive, formate din parți mobile de marimea a numai cîtorva atomi, se construiesc deja.
Elementul de compunere "nano" ("pitic") face referință la termenul "nanometru", utilizat pentru desemnarea unui atom și care constutuie a miliarda parte a unui metru. Pentru a vedea un "nano" ne trebuie un microscop electronic: cum altfel să vezi un corp cu diametru căt a milioana parte dintr-un milimetru?
Nanomașinele sunt asamblate atom cu atom, folosindu-se softuri performante și microscoape STM. Minusculile dispozitive, majoritatea facute din silicon, au un potențial uriaș: micromașinile pot prelua functii ale organismului uman – curăță sîngele, produce insulina necesară, transmite semnalele creierului etc.
Realizarea acestor proiecte nu ține de domeniul fantasticului, ci de un viitor apropiat. Nanotehnologia permite crearea meterialelor "intelegente", care reacționează la solicitarile din exterior și chiar se autodistrug la sfrșitul perioadei lor de viață.
Un astfel de material cu memorie este nitinolul – un aliaj cu nichel, titan și alte elemente chimice. Nitinolul are proprietatea de a reveni la forma și dimensiunle inițiale ale obiectului. El este deja folosit la constructia unor parți ale avioanelor, din el se fabrica proteze dentare și rame pentru ochelari. A fost utilizat la reconstrucția Bisericii "Sf. Francis din Assisi", Italia, pentru a o proteja de efectele unui viitor cutremur (a fost distrusă de cutremurul din 1997).

joi, 6 ianuarie 2011

Migrarea forțată


Cel puțin un miliard de persoane ar putea migra pîna în 2050, ca urmare a încălzirii climei care va determina intensificarea conflictelor și catastrofelor naturale actuale și va genera altele noi, avertizează un raport al unei organizații umanitare britanice, citate de AFP.
În raportul intitulat "Mareea umană: veritabila criză a migrației", organizația Christian Aid avertizează asupra ritmului "de accelerare a dislocării populației în secolul al 21-lea".
"Numarul persoanelor care și-au pierdut locuințele din cauza conflictelor, catastrofelor naturale și marilor proiecte de dezvoltare (mine, baraje, etc.) este deja foarte mare (163 de milioane, potrivit estimărilor acestei organizații)", se arată în document. "Pe viitor, modificările climei vor determina majorarea (acestui numar)", continuă Christian Aid, cerînd o "acțiune urgentă" a comunității internaționale.
Organizația estimează că "potrivit ritmului actual, un miliard de persoane vor fi nevoite să-și părăsească locuințele pînă în 2050", precizînd că încălzirea climei va intensifica factorii actuali ai migrației forțate și va accelera criza migratorie emergentă.
Potrivit Christian Aid, 645 de milioane de persoane urmează să migreze ca urmare a marilor proiecte, 250 de milioane din cauza fenomenelor legate de schimbarea climei (inundații, secetă, foamete) și 50 de milioane din cauza conflictelor și încălcărilor drepturilor omului.
Citînd informații nepublicate înca ale Grupului interguvernamental de experți privind evoluția climei (GIEC), raportul subliniază că pînă în 2080, între 1,1 și 3,2 miliarde de persoane vor fi private de resurse de apă și între 200 și 600 de milioane vor suferi de foame. În fiecare an, între două și șapte milioane de persoane vor fi afectate de creșterea nivelului oceanelor.
"Credem că migrarea forțată este de acum o amenințarea care va afecta populațiile sărace din țarile în curs de dezvoltare", a declarat John Davison, unul dintre autorii raportului.
Vaste deplasări de persoane "vor alimenta conflictele existente, generînd unele noi în cele mai sărace regiuni ale lumii care dispun de resurse reduse", precizează raportul.
Raportul numește trei țări care sunt în special vizate de fenomenul deplasării intnse a populației: Columbia, Mali și Birmania.

joi, 16 decembrie 2010

Cele mai poluante complexe industriale din lume


“Blacksmith Institute”, o organizație care luptă pentru protejarea mediului, a dat publicitații topul celor mai poluante complexe industriale din lume.
Lăsând deoparte centrala nucleară de la Cernobîl, a cărei explozie a afectat circa 5,5 milioane de oameni, cele doua unitați din Rusia și combinatul chimic azer de la Sumgayit influențează negativ viețile a peste 700.000 de persoane.
Mina de carbune de la Linfen și combinatul de prelucrare a plumbului de la Tianjin ocupă locurile doi și, respectiv, trei în topul poluării, cu peste trei milioane de persoane afectate. De altfel, în acest an, China a fost desemnată cea mai poluantă țară de pe Glob.
Nici o unitate industrială din SUA nu apare pe lista întocmită de organizația Blacksmith, deși SUA este a doua în topul celor mai poluante state, după China.
Astfel cele mai poluante unitați industriale de pe Glob sunt:
1. Sumgayit, Azerbadjan
2. Linfen, China
3. Tianjin, China
4. Sukinda, India
5. Vapi, India
6. La Oroya, Peru
7. Dzerzhinsk, Rusia
8. Norilsk, Rusia
9. Cernobal, Ucraina
10. Kabwe, Zambia

vineri, 3 decembrie 2010

Insulele Maldive - paradisul pe pămînt


Cea mai strălucitoare perlă a Oceanului Indian, situată la nivelul Ecuatorului, la Sud- Vest de Sri Lanka, este un arhipelag format din 26 recifuri de corali. Are propria istorie, limbă, cultură şi tradiţii, dar a fost influenţată şi de cultura britanică, arabă, indiană şi din Sri Lanka.
Soare, nisip, mare, lagune enorme de diverse adâncimi, infinite nuanţe de albastru şi turcoaz, grădini subacvatice de corali multicolori: o combinaţie naturală perfectă, care face din Insulele Maldive locul cel mai potrivit pentru o vacanţă de excepţie. Cele 1.190 de insule de coral au ca bază formaţiuni stâncoase, formate acum aproximativ 60 milioane de ani. Cea mai mare dintre insule este Fua Mulaku, situată în atolul Gnaviyani din sudul arhipelagului. Clima Maldivelor este musonică. Atractii turistice: Insulele Maldive sunt alcătuite din aproximativ 1200 atoluri – recifuri în formă de inel – din care doar 4% reprezintă suprafaţă terestră.
Denumite şi “Paradisul pe Pământ”, ademenesc turiştii prin palmierii care se întind spre mare, plajele cu nisip alb, lagunele albastre cristaline, multitudinea de vietăţi acvatice şi vegetaţia tropicală. Insulele Maldive, cu adevăratele comori naturale, atrag vizitatorii în principal prin diversitatea colorată a vieţii acvatice şi sunt garanţia unui sejur exclusiv, cu hoteluri de lux, cu servicii de înaltă calitate şi ambianţă tropicală. Maldive este un paradis pentru aventurieri şi iubitorii sporturilor. Toate staţiunile din insule oferă facilităţi pentru ski pe apă, jetskiing, surf, snorkeling, navigaţie sau baschet şi volei de plajă. Male, situată pe Atolul Male de Nord, Kaafu Atoll, este capitala insulelor Maldive. Centru al turismului din Maldive, Nord-Male are cel mai mare numar de sta tiuni. Este situat foarte aproape de aeroport. Se pot vizita Muzeul Naţional şi Parcul Sultan, situat în apropierea muzeului, Hukuru Miski, o veche moschee, Moscheea Vinerea Mare, clubul Babuna. Pentru shopping există Singapore Bazaar, cu produse locale, tradiţionale, dar şi de import.

duminică, 31 octombrie 2010

Apa îmbuteliată contribuie la creșterea poluării


Inocenta apa plată sau minerală contribuie la creșterea poluării, susțin organizațiile ecologiste din Statele Unite. Și aceasta doar pentru că este "închisă" în cunoscutele sticle de plastic. Avertismentul a fost lansat, din nou, la Stockholm la începutul "Săptamanii mondiale a apei".
Americanii sunt cei mai mari consumatori din lume de apa îmbuteliată, în jur de 15 miliarde de litri anual și potrivit Beverage Marketing Corporation, consumul crește an de an. În 2006 creșterea a fost de 9,7%. Numai pentru a produce ambalajul pentru aceste cantități uriașe, spun ecologistii americani, se consumă 1, 5 milioane de barili de petrol anual.
La aceasta se adaugă energia consumată pentru transport, o mare parte din această apa fiind adusă din Franța, Italia sau insulele Fidji.
În cadrul campaniei "Think Outside the Bottle", organizațiile ecologistie încearcă să-i reobișnuiască pe americani cu consumul apei potabile de la robinet.
A fost considerat un mare pas înainte faptul că compania Pepsi a fost obligată, în anul 2007, să precizeze pe sticlele de Aquafina, ca apa provine de fapt de la robinet. Un alt punct forte al campaniei sunt costurile pentru o familie.
Statisticile făcute de New York Times arată ca apa îmbuteliată costă 1 400 de dolari anual, spre deosebire de cea consumată de la robinet al carei preț total nu depășește un dolar.
Răspunsul producătorilor din Asociatia internațională a apei îmbuteliate a fost doar că aceasta reprezintă o mica parte din produsele ambalate în plastic.

joi, 2 septembrie 2010

Calendarul Mayaș - cel mai exact calendar din istoria civilizației antice


Conceptul de calendar mayaș în sine este unul complex, deoarece nu există doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunoștem noi în prezent a fi un an, însemna la mayași echivalentul unui Tun, 20 de Tun înseamnă un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun înseamnă Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adică 5 125 de ani.
Primele două calendare erau folosite pentru a prezice influențe care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Însă nici unul dintre ele nu conține teribila sentință care dă naștere unor dezbateri din ce în ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevăzute de un al treilea sistem, cel numit "Calendarul cel lung."
Calendarul gregorian, pe care îl folosim în prezent, a fost întrodus în Europa în 1582. Conform acestuia, Pămantul face o orbita completă în 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o măsurătoare destul de exactă, avînd în vedere că a avut loc în urmă cu 400 de ani. Calenadrul mayaș este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a căror cultură datează cu 3000 de ani mai devreme. Aceștia, fără a avea la îndemană instrumentele secolului XVI european, au reușit să aproximeze un an în 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o măsurătoare mult mai precisă și, mai ales, facuta mult mai devreme.
Oamenii de știință au încercat să coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayaș cu calendarul gregorian, încă de la începutul acestui secol. Aceasta corelație, cunoscută sub denumirea de corelația GMT, a fost finalizată în 1950. Astfel, începutul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. îi corespunde datei de 11 august 3114 Î.Cr. și se termină în 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe găsirea corelației exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord însă că această echivalare este cît se poate de exactă, ceea ce înseamnă că într-adevar, sfîrșitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.
În 21 decembrie, în timpul solstițiului de iarnă, o conjunctură planetară mai puțin obișnuită va avea loc: Pămaîtul se va alinia cu Soarele, care se va afla în mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcătuind ceea ce vechii maya numeau "Copacul sfînt". Ciudata aliniere nu va fi bruscă, ci este pregatită de cîteva mii de ani, pentru a avea loc în data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credinței maya, centrul galaxiei este uterul cosmic: locul morții, al transformării, al regenerării și al renașterii. Acest moment marchează finalul calendarului.

duminică, 29 august 2010

O nouă abordare a viselor


Oamenii de ştiinţă susţin că visele ne permit să găsim răspunsul problemelor din viaţa de zi cu zi în timp ce dormim.
Chiar dacă nu toate persoanele sunt capabile să-şi amintească visele, adevărul este că toţi avem vise atunci când dormim, nu există noapte fără vise.
Oamenii de ştiinţă se tot întreabă care este rolul acestui fenomen, şi se pare că a fost “rezolvat” în cele din urmă misterul: visul este ca o gândire, dar o gândire diferită de cea pe care o avem când nu dormim. În cazul în care psihologul Deirdre Barrett de la Universitatea Harvard se află pe drumul cel bun cu aceste dezvăluiri, putem rezolva într-adevăr probleme în timpul somnului.
De ce visam? Care este rolul acestui fenomen? Nu doar oamenii de ştiinţă ci întreagă omenire a încercat să răspundă acestor întrebări de la începutul timpului. Unele persoane cred că prin vise se pot avea contacte cu spirite, altele cred că visele reflectă traume fizice sau psihice pe care nu suntem capabili să le exprimăm în mod conştient.
Iată că există o nouă abordare a acestui fenomen. Într-un articol scris pentru revista online LiveScience, Rachael Rettner explică că funcţia somnului este să ne ajute în rezolvarea problemelor. În cazul în care ar fi adevărat, natura ne-a oferit un mecanism pentru a rezolva enigme din viaţa noastră.
Studiul realizat de Deirdre Barret porneşte de la premisa că visele sunt întotdeauna foarte vizuale şi conţin un subiect de cele mai multe ori ilogic.
Barrett este de părere că visul este de fapt un alt mod de gândire, unul care are loc într-o stare uşor diferită faţă de aceea pe care o avem când suntem treji. Chiar dacă visăm, continuăm să încercam rezolvarea problemelor pe care le avem de zi cu zi.
Trebuie să ţinem cont şi de drumul urmat de om pe parcursul evoluţiei sale. Este foarte puţin probabil ca un mecanism care nu ar oferi niciun avantaj să fie susţinut timp de milioane de ani, visele nu ar trebui să fie o excepţie în această regulă.
Barrett a realizat experimente specifice, concepute pentru a testa teoriile sale.
Într-unul, a cerut unui grup de studenţi voluntari să aleagă o problemă şi să încerce s-o rezolve în timpul somnului. Problemele nu au fost ştiinţifice, ci unele simple, dar voluntarii nu ştiau răspunsul. Se axau pe problemă în fiecare seară înainte de culcare, şi după câteva săptămâni, aproximativ unul din patru a avut un vis care conţinea răspunsul.
Barrett, în timpul experimentelor sale, a constatat că ar putea fi abordat aproape orice tip de probleme, de la ghicitori matematice până la probleme legate de artă. Dar aproape mereu, cea ce mereu se putea rezolva în vise erau problemele care obligau persoanele să vizualizeze ceva în mintea lor, aşa cum se întâmplă când un inventor îşi imaginează noua sa creaţie.

luni, 23 august 2010

DIONYSOS - zeul care “s-a născut de doua ori”


DIONYSOS – în mitologia greacă, zeul vinului și al viței de vie, denumit la romani și Bacchus. Dionysos era una dintre cele mai importante divinitați cunoscute în vechime și al cărei cult era răspandit în întreaga lume.
El era fiul lui Zeus și al muritoarei Semele, fiica regelui Cadmus și a Harmoniei. Se spune că, îndemnata de Hera, Semele l-a rugat pe Zeus să i se arăte în toată forța și splendoarea sa zeiască. Zeus îi îndeplinește ruga: el i se înfațișeaă ca un nor de foc. Neputînd însa suporta strălucirea acestei priveliști, Semele cade fulgerată și naște, inainte de vreme. Zeus ia copilul și-l adăpostește în propia lui coapsă de unde, la termenul stabilit, se nște viu și nevatamat Dionysos (de aceea se spunea că, Dionysos era zeul care “s-a născut de doua ori”).
Ca să-și pună la adapost copilul de gelozia Herei, Zeus îl încredințează regelui Athamas și soției acestuia, Ino, ca să-l crească. În casa lor, Dionysos trăiește travestit în haine femeiești pentru a nu fi recunoscut. Hera îi dă totuși de urmă și, drept răzbunare le ia mințile lui Ino și Athamas. Atunci Zeus îl trimite pe Dionysos departe la Nysa, și-l dă în grija nimfelor de acolo să-l crească.
Cînd s-a facut mare Dionysos a început să cutreiere întreaga lume: Aegyptus, Syria, Phrygia, Thraciasi, în sfîrșit, India. Dionysos a coborat în infern ca să caute umbra mamei lui și să-i redea viața. Hades s-a învoit să i-o dea și Dinonysos a dus-o pe Semele cu sine in Olympus.
Cultul lui Dionysos era răspandit în întreaga lume veche. La serbarile date în cinstea lui (dionysia sau bacchanalia) participa toata lumea dar, mai ales, femeile. Atunci zeul era sărbatorit în cantece și dansuri, adesea cu caracter orgiastic. Dionysos era închipuit însotit de un cortegiu alcatuit din bacchante, sileni, satiri, etc.

sâmbătă, 26 iunie 2010

Istoria tabacului


Dupa cum stim cu totii, tutunul era complet necunoscut in Europa inainte de 1492, anul descoperirii Americii de catre Columb. Marinarii au vazut cum indienii fumau frunze uscate de tutun, infasurate in frunze de palmier sau bananier. Incet-incet, obiceiul a fost preluat si, pe vremea conchistadorilor, fumatul devenise ceva obisnuit. Interesant este faptul ca primele trabucuri, asa cum le cunoastem astazi, au fost facute in Spania, la inceputul secolului XVIII. Pe la 1790, productia de trabucuri a trecut Pirineii si au aparut primele mici manufacturi in Franta si Germania. Ulterior, olandezii au inceput sa produca renumitele lor trabucuri uscate, insa cu tutun provenit din coloniile din est (Java, Sumatra). In Anglia, gentlemen-ii fumau pipa!
Este aproape sigur ca cel care a introdus fumatul in Franta a fost ambasadorul acestei tari in Portugalia, Jean Nicot, cel care a dat si numele nicotinei.
Fumatul de trabucuri a devenit foarte popular in Anglia prin aportul nemijlocit al lui Edward VII, care a sustinut infiintarea unor cluburi dedicate fumatorilor, in care, pe langa “cigars”, se servea port si whisky. Toate astea spre marea suparare a maei sale, Queen Victoria.
In Cuba, trabucurile au inceput sa fie manufacturate pe la mijlocul secolui XVIII, Cuba find pe atunci colonie spaniola. Primul care a introdus banderola cu denumirea marcii a fost bancherul german stabilit in Cuba, Herman Upmann, in anul 1844. El a fost primul care a ambalat trabucurile in cutiile devenite celebre pe care la facea cadou clientilor importanti ai bancii sale: articole promotionale, deci!!! Marca H.Upmann este, si acum, una dintre cele mai renumite.
Printre marii amatori de trabucuri se numara Arnold Schwarzenegger, James Woods, Sharon Stone, Demi Moore, Jack Nicholson, Linda Evangelista.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu